Victor Socaciu - Oameni de zăpadă

  Рет қаралды 52,226

Victor Socaciu

Victor Socaciu

5 жыл бұрын

Ninge fară milă, cu vinovăție
Ca o inculpare, ca un martor mut.
Ninge ca o nuntă, ninge și sfâșie,
Se fărămițeaza ultimul salut.
Vai de noi femeie, ninge-a despărțire,
Vom pleca departe unde-avem de mers.
Ninge să despartă gheață și iubire,
Oarbe felinare trec spre Univers.
Ninge sfânt și păgân,
Numai ochii ne rămân,
Despărțirea s-o mai vadă.
Că în rest, noi ne-am stins
Și-am ajuns de-atâta nins
Niste oameni de zapadă.
Ninge peste buze, ninge peste pleoape,
Ninge peste îngeri, ninge peste văi.
Ninge peste clopot, ninge peste ape,
Ninge incredibil peste ochii tăi.
Ninge ca-n Esenin și-n poemă rusă,
Ninge fantomatic și bacovian.
Ninge că sunt rece, ninge că ești dusă,
Ninge că la moartea ultimului an.
Ninge sfânt și păgân,
Numai ochii ne rămân,
Despărțirea s-o mai vadă.
Că în rest, noi ne-am stins
Și-am ajuns de-atâta nins
Niște oameni de zăpadă.
Ninge sfânt și păgân,
Numai ochii ne rămân,
Despărțirea s-o mai vadă.
Că în rest, noi ne-am stins
Și-am ajuns de-atâta nins
Că în rest, noi ne-am stins
Și-am ajuns de-atâta nins
Niste oameni de zapadă.
Niste oameni de zapadă.
Muzica: Victor Socaciu
Versuri: Adrian Păunescu#victorsocaciu #paunescu #zapada #Oameni #folk #muzica #cenaclu #flacara
Facebook: / victorsocaciuofficial
Instagram: / victor_socaciu
Twitter: / victor_socaciu
KZbin: / victorsocaciu

Пікірлер: 49
@endouceurendouceur318
@endouceurendouceur318 2 жыл бұрын
/ Victor Socaciu, cântăreț folk din Brașov /1953 - 2021/ R.I.P. / Amintire Veșnică de peste Prut, cu multă dragoste din Chișinăul mereu românesc, unde l-am ascutat de mai multe ori prin anii 1990. Pagini frumoase cu vocea lui deosebită din viețile noastre aflate încă sub ocupația rusească cu armatele rusești cotropitoare de la Nistru
@rosutiberiu8228
@rosutiberiu8228 5 ай бұрын
Ce voce sublimã!
@marianalilianaradulescu803
@marianalilianaradulescu803 2 жыл бұрын
Dumnezeu să vă aibă în paza sa! Un mare ARTIST cu o voce excepțională ! Drum lin către stele ,nu te voi uita niciodată!🙏🙏🙏
@anamariaban7505
@anamariaban7505 2 жыл бұрын
O piesa memorabila!De ce ai plecat așa repede Victor?Lumina eterna în veșnicie!Te vom iubi mereu!
@romeotodinca235
@romeotodinca235 8 ай бұрын
Melodii superbe ce raman peste Timp.Multumim MAESTRE PT.ELE.
@mihaelarughinis1358
@mihaelarughinis1358 2 ай бұрын
Maestre.. ..mi fai murire ❤❤❤❤
@adinaboboc2564
@adinaboboc2564 2 жыл бұрын
Zbor lin spre cer ,maestre!😢🙏
@claudiagoger1902
@claudiagoger1902 2 жыл бұрын
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! O voce minunata!
@elisabetamarkus3430
@elisabetamarkus3430 2 жыл бұрын
ODIHNĂ ȘI LUMINĂ VEȘNICĂ, IUBITE MAESTRE, VICTOR SOCACIU! Nu Te vom uita, vei trăi mereu în inimile noastre! Dumnezeu să Te aibă în paza Lui! ❤️🌹🌹🕯️ 😪
@veronicagurlui4768
@veronicagurlui4768 2 жыл бұрын
Dumnezeu să te odihnească!! Drum lin ,maestre!!😪🙏🙏🙏🥀🥀
@micannicolae621
@micannicolae621 2 жыл бұрын
Victor Socaciu cu respect, se spune că la Crăciun porțile raiului sunt deschise
@xeniagogu7502
@xeniagogu7502 2 жыл бұрын
Ce păcat că a murit ....ce voce ...ce interpretare ....
@raissak3000
@raissak3000 2 жыл бұрын
Vocea superbă dumnezeu să-l ierte și sa-i fie țărna ușoară drum lin maestre la stele...
@marinelahammer3029
@marinelahammer3029 2 жыл бұрын
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Condoleanțe familiei!
@ellagina7496
@ellagina7496 2 жыл бұрын
Rip, Victor Socaciu 🙏🌹🌹
@lilianaababei2510
@lilianaababei2510 2 жыл бұрын
Dumnezeu să il ierte si sa-l odihneasca in pace!
@mimibarbu5916
@mimibarbu5916 2 жыл бұрын
Dumnezeu să-ți aducă odihnă veșnică 😥
@irinajurj5577
@irinajurj5577 2 жыл бұрын
Drum lin spre un loc mai bun in lumina,alaturi de ingeri!!😪😪😪😪😪
@sorinaemandii5414
@sorinaemandii5414 2 жыл бұрын
🕯🙏😪DUMNEZEU SĂ-L IERTE!
@morikopall1137
@morikopall1137 2 жыл бұрын
Superbă piesa...! Drum lin la Ceruri, maestre! 😢
@virgilrusu947
@virgilrusu947 2 жыл бұрын
🥲🥲🥲🥲🥲Dumnezeu sa te ierte si sa te odihneasca.....ai fost un simbol...acum pierdut.
@annaanna8675
@annaanna8675 2 жыл бұрын
Plecat ești, rămas ești ❤️❤️❤️
@mihaiafloari6754
@mihaiafloari6754 5 жыл бұрын
Superb! La fiecare reascultare...
@marianmarian9921
@marianmarian9921 4 жыл бұрын
Superb melodia
@valicraciun6702
@valicraciun6702 2 жыл бұрын
😭😭😭încă un înger a plecat ,sa cânte în ceruri . Dumnezeu sa-l odihnească!
@cristinapopescu4464
@cristinapopescu4464 2 жыл бұрын
Ce cântec superb !
@corinatudor9765
@corinatudor9765 2 жыл бұрын
Bunul Dumnezeu să vă fie călăuză și dincolo de porți 🙏
@angelasipos7872
@angelasipos7872 Жыл бұрын
❤❤❤❤
@silvianistor8798
@silvianistor8798 8 ай бұрын
@cristinabelghiru5333
@cristinabelghiru5333 2 жыл бұрын
Buna dimineața. Este foarte trist să ascult acesta piesa când știi că acest magnific talent numai este printre noi....D zeu sa l ridice la cer și să le ierte !! Sărbători fericite și pline de bucurie!!
@nikole67diaconu29
@nikole67diaconu29 Жыл бұрын
Frumoase melodii !
@alexandrinaciubotariu8334
@alexandrinaciubotariu8334 2 жыл бұрын
Dumnezeu sa il odihneasca in pace!
@lauramihailescu136
@lauramihailescu136 2 жыл бұрын
Zbor lin către stele!😥🙏
@vasiletofan4146
@vasiletofan4146 2 жыл бұрын
Dumnezeu sa te odihneasca!
@gabitrofingt
@gabitrofingt 2 жыл бұрын
RIP ,Victor Socaciu..!
@scarlettara6715
@scarlettara6715 2 жыл бұрын
R.I.P. Victor Socaciu.
@MinervaEu2000
@MinervaEu2000 5 жыл бұрын
,,Ninge fantomatic și bacovian "
@doridani
@doridani 2 жыл бұрын
🙏🏻💔
@dorumogos6355
@dorumogos6355 5 жыл бұрын
Superb , Stimate Domnule Victor.unde e interpretarea Dvs si versurile lui Ad Paunescu.apare sublimul.un fantastic 2019 va Doresc
@Scorilomius
@Scorilomius 2 жыл бұрын
Rest In Peace Victor! You will be missed!
@iuliadumitru7717
@iuliadumitru7717 2 жыл бұрын
🙏🖤
@mariandumitruchis5898
@mariandumitruchis5898 2 жыл бұрын
...................
@bogdanmihaidragus2848
@bogdanmihaidragus2848 4 жыл бұрын
0:34 Palatul Cultural Astra, Sighetu Marmatiei
@floraflo4753
@floraflo4753 2 жыл бұрын
😪😪😪😪❤❤❤❤💥💥💥
@lsecara
@lsecara 3 жыл бұрын
Generation de aur a cenaclului flacara
@doinageorgescu8335
@doinageorgescu8335 2 жыл бұрын
♥️
Victor Socaciu - Oameni de zăpadă
3:54
Victor Socaciu
Рет қаралды 223 М.
Nicu Alifantis - Decembre
4:44
AlifantisOficial
Рет қаралды 467 М.
Comfortable 🤣 #comedy #funny
00:34
Micky Makeover
Рет қаралды 12 МЛН
Это реально работает?!
00:33
БРУНО
Рет қаралды 4 МЛН
What it feels like cleaning up after a toddler.
00:40
Daniel LaBelle
Рет қаралды 93 МЛН
Victor Socaciu - Gala Folk ”Floare de Colț” Sighet
53:06
Victor Socaciu
Рет қаралды 27 М.
Victor Socaciu - Cantec pentru mama lor
3:54
Lavinia Borha
Рет қаралды 215
Victor Socaciu  - Când vei auzi
3:53
Victor Socaciu
Рет қаралды 84 М.
#top20 cele mai cunoscute șlagăre din muzica românească 🔝✨
1:09:40
Muzica usoara romaneasca
Рет қаралды 1,2 МЛН
Victor Socaciu - Inimi paralele
4:43
Victor Socaciu
Рет қаралды 25 М.
Ninsoarea de Adio   Beatrice Cristea   Romanians Music Romanian Song
4:01
Ana Munteanu Draghici
Рет қаралды 187 М.
Vasile Mardare - Iubito
4:13
Vasile Mardare
Рет қаралды 52 М.
Victor Socaciu - Nucul
6:33
Victor Socaciu
Рет қаралды 18 М.
Kenjebek Nurdolday & Baller - sokpe#сокпе#сөкпе
3:10
Kenjebek Nurdolday
Рет қаралды 258 М.
Stray Kids "Chk Chk Boom" M/V
3:26
JYP Entertainment
Рет қаралды 68 МЛН
Nurmuhammed Jaqyp  - Nasini el donya (cover)
2:57
Nurmuhammed Jaqyp
Рет қаралды 767 М.
Erkesh Khasen -  Bir qyz bar M|V
2:43
Еркеш Хасен
Рет қаралды 1,3 МЛН
Duman - мен болмасам кім? (Mood Video)
2:35
Duman Marat
Рет қаралды 246 М.
Jaloliddin Ahmadaliyev - Kuydurgi (Official Music Video)
4:49
NevoMusic
Рет қаралды 13 МЛН
Ulug'bek Yulchiyev & Aziza Qobilova - Esim ko'p (Premyera Klip)
3:32
ULUG’BEK YULCHIYEV
Рет қаралды 2,2 МЛН