Copilul nascut joi - Sandra Brown

- Ţi-ai pierdut minţile?
- Dar e o idee nemaipomenită.
- E o idee cât se poate de prostească. N-am mai făcut aşa ceva de când eram mici.
- Şi întotdeauna a mers.
Allison Leamon îşi privi sora exasperată. Dacă n-ar fi fost expresia - a lui Ann era visătoare - s-ar fi putut crede că Allison se uita la propria imagine.
Ann stătea turceşte în mijlocul patului surorii sale. Allison îi întoarse spatele şi începu să îşi scoată acele de păr din coc, scuturându-şi părul bogat şi roşcat care îi căzu pe umeri în valuri groase identice cu ale surorii ei.
- Bette Davis a jucat în vreo două filme rolul unor surori gemene care făceau schimb de locuri, întotdeauna s-a întâmplat ceva îngrozitor.
- Acelea erau filme; asta-i realitate.
- Arta nu imită viaţa?
Ann oftă supărată.
- Haide, Allison. Vrei sau nu?
- Nu. În primul rând nu-mi vine să cred că vorbeşti serios în privinţa acestei operaţii, spuse ea periindu-şi părul.
- N-am chef să trăiesc toată viaţa fără sâni.
- Dar nu poţi spune că n-avem, zise Allison privindu-se în oglindă.
- Dar nici nu suntem excesiv de înzestrate.
- Cine vrea să fie? Peste câţiva ani or să atârne şi atunci o să-ţi doreşti să nu-i fi avut, spuse Allison şi, după ce puse peria pe măsuţa de toaletă, se întoarse spre sora ei. Te rog să te mai gândeşti, Annie. Nu face asta.
Ann începu să râdă.
- Întotdeauna eşti atât de prudentă şi de realistă. Nu-ţi trece niciodată prin cap un gând frivol? Uită-te la tine acum, că ţi-ai lăsat părul liber. Arăţi superb. Nu vrei să fii aşa?
- Nu sunt deloc superbă. Şi, nu, nu vreau neapărat să fiu. Nu înfăţişarea contează.
Ann îşi duse mâna la inimă şi îşi ridică privirea spre tavan.
- Ştiu, spuse ea teatral, contează numai cum eşti în interior.
- Poţi să râzi de mine cât vrei, dar aşa simt. Prefer să fiu considerată inteligentă decât o superbitate.
Ann se încruntă supărată. Sora ei era imposibilă. Lui Allison nu îi păsa decât de laboratorul ei - de microscopul ei electronic, de arzătorul Bunsen şi de microorganismele ei!
- Vrei să-mi faci acest serviciu sau nu?
- Nu. Nu vreau să mă bag în aşa ceva. De ce Davis nu trebuie să ştie nimic?
- Pentru că vreau să-i fac o surpriză.
- Dar te place aşa cum eşti. Altfel de ce s-ar însura cu tine?
- Ştii tu vreun bărbat căruia să nu-i placă o femeie cu sânii mari?
Dar, chiar în clipa când rosti întrebarea, Ann începu să scuture din cap.
- Las-o baltă. Îmi retrag întrebarea. Tu nu cunoşti nici un bărbat.
- Ba cunosc destui, spuse Allison cu trufie.
- Toţi deştepţi şi ciudaţi! zise Ann.
- Sunt oameni de ştiinţă.
- Exact aşa cum am spus, deştepţi şi ciudaţi, mormăi Ann smulgând un fir din cuvertura de pe patul lui Allison.
Momentul de supărare dură numai câteva clipe, după care Ann îşi pierdu răbdarea.
- Vreau o mărire a sânilor. E pentru propria mea părere faţă de mine. Davis o să fie, pur şi simplu, încântat când o să vadă îmbunătăţirea. O rog pe sora mea geamănă să mă ajute puţin şi ea face mare caz.
Văzându-i privirea fulgerătoare, Allison se mai înmuie puţin.
- Nu-mi ceri deloc să te ajut „puţin”. Îmi ceri să mă prefac că sunt tu în timp ce vei suporta operaţia.
- Numai câteva zile, până îmi scot bandajele. Allison îşi acoperi sânii cu mâinile, cutremurându-se. Ideea aceea o făcea să se înfioare, dar era treaba lui Ann. Voia numai să nu o amestece şi pe ea.
- Şi serviciul?
- Îmi iau concediu o săptămână. Acolo nu-i nici o problemă. Te vei putea duce la lucru, ca de obicei. Numai seara va trebui să stai cu Davis.
- Şi tu ce-o să faci, o să stai ascunsă în dormitor?