Ostateca lui Hawk - Sandra Brown

Păreau nişte jefuitori de trenuri veritabili. De la borurile prăfuite ale pălăriilor şi pînă la pintenii cizmelor, Mirandei i se păreau la fel de reali ca Butch Cassidy şi Sundance Kid.
Pentru a nu intra într-o stivă de lemne care bloca temporar calea ferată, locomotiva scoase un nor de abur şi opri brusc. Actorii, jucîndu-şi rolurile pînă la capăt, îşi făcură apariţia cu zgomot din pădurea deasă care se întindea de o parte şi de alta a căii ferate. Copitele cailor se auziră lovind pămîntul pînă cînd se opriră lîngă şine. În timp ce armăsarii stăteau pe loc, „jefuitorii” mascaţi, cu pistoalele scoase, urcară în tren.
- Nu-mi amintesc să fi citit despre aşa ceva în broşură, remarcă o pasageră neliniştită.
- Bineînţeles că nu, scumpa mea. Ar fi stricat surpriza, îi spuse soţul ei rîzînd uşor. Un spectacol pe cinste, nu?
Şi Miranda Price era de aceeaşi părere. Un spectacol pe cinste. Merita fiecare bănuţ dat pe bilet. Acel atac înscenat îi captivase pe toţi pasagerii, dar cel mai mult pe fiul ei, Scott, în vîrstă de şase ani. Acesta stătea lîngă ea pe banchetă, complet vrăjit de spectacol. Ochii lui strălucitori erau aţintiţi asupra şefului acelui grup, care înainta încet pe culoarul îngust al vagonului, în timp ce ceilalţi bandiţi stăteau de pază în fiecare capăt.
- Staţi liniştiţi pe locurile voastre şi nimeni n-o să păţească nimic.
Era, probabil, vreun actor de la Hollywood, care, deocamdată, nu avea nici un angajament, sau poate vreun cascador, care îşi luase acea slujbă de vară pentru a cîştiga un ban în plus. Indiferent cu cît îl plăteau, nu era de ajuns, îşi spuse Miranda. Era perfect pentru rolul acela.
O eşarfă îi acoperea o jumătate de faţă, înăbuşindu-i vocea, dar permiţîndu-i să fie auzit foarte bine de fiecare persoană aflată în acel vagon vechi. Era îmbrăcat extrem de convingător, purtînd o pălărie neagră trasă mult pe ochi, un pardesiu alb, lung, şi, în jurul şoldurilor, o centură din piele, pentru pistol. Locul destinat armei era gol acum, căci ţinea Coltul în mîna înmănuşată, în timp ce se mişca pe lîngă banchete uitîndu-se cu atenţie la fiecare chip. Pintenii săi scoteau un sunet muzical cînd păşea.
- Chiar o să ne jefuiască, mamă? şopti Scott. Miranda clătină din cap în semn că nu, dar nu îşi luă ochii de la atacator.
- E numai o înscenare. N-ai de ce să te temi. Dar, chiar pe cînd spunea aceste cuvinte, nu
era deloc sigură, deoarece, în clipa aceea, privirea actorului se opri asupra ei, făcînd-o să i se taie răsuflarea. Ochii lui, strălucitori asemeni unui laser alb şi fierbinte, o pătrunseră. Erau de un albastru uluitor, dar nu numai acest lucru o făcuse să rămînă fără suflare. Dacă ostilitatea intensă din acei ochi făcea parte din rol, atunci îşi risipea talentul cu acel tren de călători.
Privirea aceea arzătoare rămase aţintită asupra Mirandei, pînă cînd bărbatul care stătea în faţa ei îl întrebă pe bandit:
- Vrei să ne golim buzunarele?
Era acelaşi individ care îşi liniştise soţia mai înainte.
Jefuitorul îşi luă privirea de la Miranda, uitîndu-se la cel care vorbise şi ridică din umeri indiferent.
- Sigur.
Rîzînd, turistul se ridică şi îşi vîrî mîna în buzunarul bermudelor ecosez, de unde scoase o carte de credit, pe care o flutură prin faţa chipului mascat.
- Niciodată nu plec fără ea, spuse el cu un glas tunător, izbucnind în rîs. Ceilalţi pasageri rîseră şi ei. Miranda, însă, nu. Ea se uita la atacator.
Numai că, în ochii acestuia, nu se zărea nici o urmă de umor.
- Staţi jos, vă rog, spuse el cu o voce răguşită.
- Hei, nu te enerva, mai am un buzunar, spuse omul scoţînd o grămadă de bancnote pe care i le aruncă.
Fără să lase pistolul, atacatorul prinse banii cu mîna stîngă.
- Aşa.
Zîmbind larg, călătorul se uită în jur după aprobare şi o obţinu din partea celorlalţi pasageri. Unii aplaudară, cîţiva fluierară.
Banditul îşi băgă banii în buzunarul pardesiului.
- Merci.
Bărbatul se aşeză la loc lîngă soţia sa, care părea şi speriată şi stînjenită, şi o bătu uşor pe mînă.
- Nu-i decît o glumă. Intră şi tu-n joc, draga mea.
Banditul îşi luă privirea de la ei şi se uită la Scott, care stătea între
Miranda şi fereastră. Copilul îl privea cu veneraţie.
- Bună.
- Bună, îi răspunse băieţelul.
- Vrei să mă ajuţi să fug?

[@doinaapostol7548]

Mulțumesc pentru lectură ❤.