Messi la cratiță. Aristotel și ciocolata. Tandrețe la PET. Zeama de cenușă | Ceva Cu Reclame #30

  Рет қаралды 75,825

Starea Natiei Oficial

Starea Natiei Oficial

Күн бұрын

Ceva Cu Reclame a ajuns la episodul 30 și bine a făcut. Am fost gata-gata să sărbătorim acest prag cu o victorie, dar niște ciudați de la CNA s-au opus. O să vezi imediat despre ce e vorba.
Așadar, bun revenit la CCR, probabil singura emisiune în care puteau să apară laolaltă Messi, Ronaldo, Moartea Căprioarei, Sandra Brown, Mega Image, Seneca, maltodextrina și un crocodil.
___
Bine-ați venit pe canalul oficial Starea Nației, alături de Dragoș Pătraru & friends.
___
Într-o lume în care presa are destule momente în care se abate de la statutul de câine de pază al democrației, lucrurile trebuie rezolvate tot din interiorul breslei. Astfel de emisiuni, care să sancționeze deopotrivă derapajele politicienilor și ale presei, pot contribui serios la însănătoșirea presei.
Nu dăm verdicte, dar vom prezenta faptele. Iar la cum arată ele, de multe ori nici nu mai e nevoie de verdicte.
___
Presa independentă, fără de care o democrație nu poate supraviețui, are nevoie de sprijinul cetățenilor pentru a fi puternică. Jurnalismul nostru este liber de prejudecăți comerciale și nu este influențat de proprietari de trusturi media, politicieni și nici măcar de acționari.
Cum poți susține această fabrică?👇🏼
Sprijină Starea Nației în fiecare lună: www.stareanati... sau donează pe Patreon: www.patreon.co....
Deveniți membru abonat și veți putea urmări emisiunea integrală înaintea tuturor, plus multe alte materiale în exclusivitate: bit.ly/YTStarea...
Te așteptăm și în Magazinul Nației: www.stareanati...
~ bit.ly/Starea-F...
~ bit.ly/Starea-I...
~ bit.ly/Starea-T...
~ bit.ly/SN-magazin
~ bit.ly/SN-podcast
~ bit.ly/SN-newsl...
~ / discord
Ne găsești aici pentru sugestii:
~ Contact@StareaNatiei.ro

Пікірлер: 384
@catalinionita0763
@catalinionita0763 10 ай бұрын
Am pus pauza la minutul 3 ca sa intru sa fac sesizare la CNA privind reclama la suc a celor de la aqua. :))
@danpampa3895
@danpampa3895 10 ай бұрын
Faptul ca in urma vizionarii productiei, oamenii iau atitudine si fac sesizari subliniaza pentru a nu stiu cata oara ce efect exceptional are o presa bine facuta. Va multumim, Starea Natiei!
@alex-fara-coruptie
@alex-fara-coruptie 10 ай бұрын
Ar fi fost bine, dar nu are cine sa ia atitudine, nu ai cu cine, nu vezi cata indoctrinare si prostie exista la oameni? Precum oile alea.
@andreipobega3010
@andreipobega3010 10 ай бұрын
Daaaaa
@elenamovila1271
@elenamovila1271 6 ай бұрын
Și puterea mulțimii ar trebui să aibă efect la CNA, TV etc.
@mihai8595
@mihai8595 10 ай бұрын
Cea mai buna emisiune de divertisment informativ din youtube - ul romanesc.
@andreipobega3010
@andreipobega3010 10 ай бұрын
😊😊
@clauddia88t
@clauddia88t 10 ай бұрын
Eu urmarind acest episod la micul dejun, in timp ce mananc paine 7 seminte 😅
@AnielaM2024
@AnielaM2024 10 ай бұрын
😂😂😂
@BarbooMixu
@BarbooMixu 9 ай бұрын
Daca ai sti ce mizerie e nspe seminte aia te-ai apuca instant sa iti faci sungura painea!
@cornelia.8192
@cornelia.8192 10 ай бұрын
Doamne, sunteți fenomenali, nu știu de unde le găsiți!! Nu mă mai satur să vă urmaresc, faceți o treabă excelentă!! Mulțumesc!!
@DISTURBEDDD1
@DISTURBEDDD1 10 ай бұрын
Inca un episod foarte bun. Multumim!
@lorelai1378
@lorelai1378 10 ай бұрын
Ador acest episod din CCR ! Toate sunt minunate , doar ca unele dintre ele sun atat de bune incat mi-ar place sa le urmaresc de 10 ori la rand !
@jozsefhainala5036
@jozsefhainala5036 7 ай бұрын
E o nouă formă de stand up.
@JulyL4444
@JulyL4444 10 ай бұрын
Toate aprecierile pentru munca depusă!
@crosswinder24
@crosswinder24 10 ай бұрын
Oameni buni, este foarte bine ca faceti emisiunea asta si celelalte, eu va sustin. Pentru ca oamenii, in majoritatea lor, sunt ne-educati, eu insumi am fost, si poate inca sunt, ne-educat, ori numai prin educatie putem sa ajutam oamenii sa se educe si sa ii facem curiosi sa caute mai departe drumul mai sanatos in viata. Si este bine ca ati facut si Revolut.
@AnielaM2024
@AnielaM2024 10 ай бұрын
Atat de mult rezonez. ❤ Dupa ce am aplicat invataturile de la tine, Dragos, si am inceput sa citesc etichetele, ma invart de multe ori in cele mai mari supermarket-uri si constientizez ca in afara de cateva fructe si legume, nu prea am ce sa cumpar. Toate produsele sunt pline de zahar!!! Deci, parca am trait in intuneric pana acum. Cu cat de multa inconstienta am cumparat otrava pe paine. Iubeam sa beau Pepsi de lamaie si simteam ce e cea mai mare bucurie si placere pentru mine si nu realizam ca in fiecare zi eram in Mega doar pentru Pepsi. Zaharul chiar produce dependenta, insa stiu, ca odata ce devii mai atent la etichete, poti schimba asta. Multumim enorm pentru misiunea voastra. Sunteti un exemplu! 🙏❤️
@andreimanole9577
@andreimanole9577 10 ай бұрын
Intunericul acela se numeste lipsa de educatie pe subiectul respectiv. Nu o spun ca pe o jignire. Ma uit la mine si ma minunez de cat intuneric este in mine in privinta multor lucruri, insa nu e o problema, cautarea luminii este solutia. Ma gandesc cat de cufundata in intuneric este toata umanitatea cand vine vorba de alimentatie. Reclama la Kubeti eu o iau ca pe un atac personal, deoarece si asa este greu sa le explicam copiiilor de ce un Kubeti este nociv, desi are gust mai mult decat prietenos.
@cartela_sim
@cartela_sim 10 ай бұрын
Exact aceeași experiență)))De cand citesc etichetele, am rămas gura casca...cat zahar exista ,în alimente.Ce băgăm ciocolata în mine ca căpcăunul....Acum dulcele meu reprezinta:paine cu miere,fructe,stafide...S-au schimbat treburile,și încet încet o sa-mi facă placere ,când vad un fruct,sau stafide,sau ceva dulce care nu e ZAHAR
@AnielaM2024
@AnielaM2024 10 ай бұрын
@@cartela_sim Am facut o experienta de curand cu ciocolata. Mi-am cumparat o ciocolata neagra, care contine f putin zahar si incerc sa o termin de o saptamana.😂 Mananc un patrat si e de ajuns!!! Nu simt sa mananc mai mult. Daca era o ciocolata cu lapte, zahar, etc, o mancam pe toata instant…
@cartela_sim
@cartela_sim 10 ай бұрын
@@AnielaM2024 =))))
@ee2761
@ee2761 6 ай бұрын
Hai ca am ras tare 😂! Despre pasta de dinti cand ne vorbesti ? Felicitari, dai cu ei de pamant !
@AnielaM2024
@AnielaM2024 10 ай бұрын
Ador acest episod!!!🧡🧡🧡
@MihaelaPanaite-iu1wj
@MihaelaPanaite-iu1wj 10 ай бұрын
Buna ziua, profesionist ca intotdeauna. Mult succes in angajarea lui Messi!
@crispoca
@crispoca 10 ай бұрын
Abia așteptam reclama cu tandrețea. După ce am văzut un afiș mare cât o clădire dărăpănata din centrul capitalei m-am gândit ca va ajunge in atenția CCR. Felicitări pentru emisiune ❤
@elenabuligan
@elenabuligan 10 ай бұрын
Doamne nu am timp suficient pt a va asculta. Sunteti geniali.
@GranceaCristian1
@GranceaCristian1 10 ай бұрын
Mulțumesc!
@andreipobega3010
@andreipobega3010 10 ай бұрын
😅😅
@Ovi_B
@Ovi_B 10 ай бұрын
Consumul de zahar, alimente procesate, etc in sine nu e o problema asa de mare. Problema mare e balanta total dezechilibrata intre ce maninca oamenii (in general) si cita energie consuma (cit efort fizic fac). Majoritatea maninca ca porcii si stau toata ziua pe scaun la birou, pe scaun in masina sau pe pat. Si se pling ca se ingrasa ca animalele mai sus amintite si au o tona de boli.
@RamonaBarbus
@RamonaBarbus 10 ай бұрын
Mulțumesc , Dragoș, pentru porția de râs!
@AndreeaGeorgianaPopescu-wc8fd
@AndreeaGeorgianaPopescu-wc8fd Ай бұрын
Foarte buna emisiunea!
@amaliasuiu1110
@amaliasuiu1110 10 ай бұрын
Excelent şi episodul de azi! 🤩Mulţumim!
@ginachiriac5389
@ginachiriac5389 10 ай бұрын
❤❤❤Ador să vă ascult!!!
@jonatanyoni2744
@jonatanyoni2744 10 ай бұрын
bravooooo tot asa
@andreimanole9577
@andreimanole9577 10 ай бұрын
Reclama la Kubeti e dusa la extrem. Ma face pe mine, ca parinte, sa arat ca un papagal in fata copiilor mei.
@cartela_sim
@cartela_sim 10 ай бұрын
19:16-Ironizarea acestor momente,imi plac cel mai mult cand ma uit la tine Pătrare!😂😂Zi tot ce ai de zis,sa se trezeasca populația îmbuibabată ,cu zahar in ambalaj de sentimente:)))
@ViorelBanuca
@ViorelBanuca 7 ай бұрын
salut! ce vad aici ma face sa cred ca nu este totul pierdut ,nota10+
@GheorghescuRodica
@GheorghescuRodica 6 ай бұрын
Thanks
@marianailinescu4081
@marianailinescu4081 10 күн бұрын
❤❤❤
@carinalazarescu6597
@carinalazarescu6597 10 ай бұрын
Superba definitia mamei cool 😂😂😂
@thelonelychannel-vv5eg
@thelonelychannel-vv5eg 7 ай бұрын
Ador modul în care omul âsta derâde reclamele,explică şi utilizează meme-uri şi glume
@raulncontrol600
@raulncontrol600 10 ай бұрын
Superb!
@aurelianandries3241
@aurelianandries3241 10 ай бұрын
Respect! Apreciez munca care o depui zi de zi!
@the_environment_ro
@the_environment_ro 10 ай бұрын
ador seria aceasta
@NiculaieAdam-oz3lt
@NiculaieAdam-oz3lt 10 ай бұрын
Super îmi plac mult rubricile tale domnule dragos si starea nației te urmăresc de 10 ani multa sanatate
@serban153
@serban153 10 ай бұрын
Bravo !
@victoriailinca1968
@victoriailinca1968 10 ай бұрын
Mulțumesc pentru tot ❤
@eugenghenea7904
@eugenghenea7904 10 ай бұрын
Bravo! Exact ceea ce așteptam.
@eugenghenea7904
@eugenghenea7904 10 ай бұрын
Acum, că ați ridicat ștacheta, mă aștept la alte emisiuni asemenea
@bluerray2k8
@bluerray2k8 10 ай бұрын
Bun domne...bun!
@anonimulanonim399
@anonimulanonim399 10 ай бұрын
STIMĂ și RESPECT pentru efortul depus ❤❤❤
@dorelmihailcristescu
@dorelmihailcristescu 10 ай бұрын
Hai ca fierbe" comunitatea europeană " wow acum am vazut că trebuie să mai aștept 14 ore până la urcarea emisiunii pe canalul starea nației , asta este mă înarmez cu răbdare si număr până la 10 zece si trag aer adânc în piept , doamne ajută sa fie emisiune ca celelalte la fel de bune , așa sa vă ajute si ocrotescă dumnezeu
@LinaBuza
@LinaBuza 10 ай бұрын
Frumos, adevarat,educativ,informativ +10
@manuelacoman3575
@manuelacoman3575 10 ай бұрын
👍👍🙏
@elzorro3608
@elzorro3608 10 ай бұрын
Like pentru video!
@anapetruta1756
@anapetruta1756 7 ай бұрын
Da!!! Inca o data : Mulțumesc pentru Portia de ras !!!
@edmondbrandiu1558
@edmondbrandiu1558 10 ай бұрын
Multumesc.
@puscas1329
@puscas1329 10 ай бұрын
👍🏻👍🏻
@brianaterente5014
@brianaterente5014 10 ай бұрын
Mulțumim pentru emisiune! ❤
@alparfazakas7869
@alparfazakas7869 7 ай бұрын
,,bucătările familiilor sunt mare"😂😂😂😂humoros dar la țintă.👍👍👍👍👍👍
@adineh06
@adineh06 10 ай бұрын
👏
@vioricamicu994
@vioricamicu994 10 ай бұрын
Sa fii sănătos,ai emisiuni foarte bune și ar fi cazul sa mai ne gândim înainte de a cumpara ceva!
@nicolaeblajTEAM
@nicolaeblajTEAM 10 ай бұрын
👏👏👏👏👏👏
@mariuscristescu7972
@mariuscristescu7972 10 ай бұрын
Bravoooo pentru aceste episoade
@stefaniamuresan1392
@stefaniamuresan1392 10 ай бұрын
Felicitari pentru emisiune ❤!
@feketealexandru9070
@feketealexandru9070 10 ай бұрын
Fiecare reclamă este mai mult sau mai puțin o mare minciună. HASTAG * #
@victorstroe821
@victorstroe821 10 ай бұрын
Mulțumim!
@danielbeniaminanton
@danielbeniaminanton 10 ай бұрын
@danielberzelian
@danielberzelian 10 ай бұрын
😂😂😂😂🎉 bun bă!
@gachalindi7308
@gachalindi7308 10 ай бұрын
Tot asa
@andreibacescu7932
@andreibacescu7932 10 ай бұрын
Multumim ❤
@contactfc
@contactfc 10 ай бұрын
Cand vad CCR proaspat postat eu nu mai citesc eticheta si dau play si like ❤
@florinnyc6371
@florinnyc6371 10 ай бұрын
Pâine buna naturală exista dacă sti ce sa cauți. In Brasov de exemplu avem câteva firme de PITA de la prietenii noștri maghiari din județul CV care au pâine cu 4 -5 ingrediente : faina, drojdie, cartofi/Maia și sare
@AandAandA
@AandAandA 10 ай бұрын
Super!
@manuelasatnoianu1730
@manuelasatnoianu1730 10 ай бұрын
Felicitări pentru emisiune! Mulțumesc echipei Starea Natiei! ❤❤❤
@Mtd013
@Mtd013 10 ай бұрын
Felicitari! La cat mai multe etichete citite!
@LARISAINLOSANGELES
@LARISAINLOSANGELES 7 ай бұрын
In Romania tot timpul trebuie sa existe un “doar ca”😢
@Crocophantu
@Crocophantu 10 ай бұрын
salut! apreciez emisiunea, imi place! o chestie, a trebuit sa maresc volumul la reclamele prezentate sa inteleg ce spun ei acolo. Nu ma plang neaparat :)
@Sorinduce
@Sorinduce 10 ай бұрын
Brabo bravo bravo o noua emisiune CCR care sparge stiti voi ......si topurile! Noi si doar noi putem schimba ce nu ne convine in aceasta viața, nu uitati si nu va demoralizati.👍🏻
@ciresvlad3758
@ciresvlad3758 10 ай бұрын
Felicitări ,realizați o treabă minunată!💎
@paparudaruda2199
@paparudaruda2199 10 ай бұрын
In UK este plin de "flavoured water" pe rafturi, niste porcarii. Am luat o singura data dar si ultima.
@webcygeo1
@webcygeo1 10 ай бұрын
Felicitari pentru emisiune
@marinellabakken7491
@marinellabakken7491 7 ай бұрын
👍
@alexedaniel8871
@alexedaniel8871 10 ай бұрын
Bravo Dragoș, frumoasă emisiune și educativă !!!
@lazanualex9224
@lazanualex9224 10 ай бұрын
Bravo faci o treabă extraordinară,❤❤❤
@liviumiu4748
@liviumiu4748 10 ай бұрын
Minunat ce faceti
@paulachirosca8315
@paulachirosca8315 6 ай бұрын
👍🏻
@VasileBerbescu
@VasileBerbescu 10 ай бұрын
🍀
@adrianrazvan5477
@adrianrazvan5477 10 ай бұрын
❤🎉
@adrianmunteanu1986
@adrianmunteanu1986 7 ай бұрын
Foarte tare!
@ardeleanrazvan6270
@ardeleanrazvan6270 10 ай бұрын
O mentiune: totusi dependenta data de cocaina e mai grea decat cea de zahar, si mult mai greu de scapat de ea. In rest, sunt la asentiment restul continutului. PS: comentariu pentru algoritm
@TheMishurock20
@TheMishurock20 10 ай бұрын
Da, dar dupa 1930, cand au zis sa nu mai dea copiilor cocaina (parca atunci au zis ca nu ar fi ok sa aiba coca cola, cocaina). Zaharul il dai copiilor de cand sunt mici (ba o bomboana, ba un suc, indiferent ca e natural sau altfel), cocaina nu. Deci incepi mai devreme cu una decat cu cealalta si una e mai usor de obtinut fata de cealalta.
@mihaeladonisa1837
@mihaeladonisa1837 10 ай бұрын
Bună dimineața 👍
@rebelexis369
@rebelexis369 10 ай бұрын
Ceva super
@PlayWin13
@PlayWin13 9 ай бұрын
Super emisiune
@DjZEB882
@DjZEB882 10 ай бұрын
Felicitari pentru continut!
@RoxanaEne-kl1fv
@RoxanaEne-kl1fv 10 ай бұрын
Nu zic că nu sunt de acord cu ce spune, însă în orice supermarket, dar în special la Lidl, produsele stricate, fără ambalaj şi aruncate care unde se nimereşte sunt aşa şi din cauza nesimţirii cumpărătorilor.
@aurelneagu3087
@aurelneagu3087 10 ай бұрын
Corect. Nu știu de câte ori numai eu am stat să inchid ușile aparatelor frigorifice unde se ține carnea, care erau larg deschise. Nu mă gandesc la Lidl, dar mă gândesc la oamenii care vor lua produse și se vor altera mult mai repede din această cauză.
@gabrielc3955
@gabrielc3955 10 ай бұрын
E răspunderea supermarketurilor să vândă în reglementări indiferent ce se întâmplă în magazine...dacă va cădea o bombă peste un magazin ei vor continua sa vândă pește proaspăt...😂😂? Nu vad ce legătură are comportamentul clienților cu marfa stricată menținută la vânzare...angajații magazinelor să-si facă datoria.....și sa nu mai accepte "pierderile" imputate de șefi.....
@gabrielc3955
@gabrielc3955 10 ай бұрын
Lucrați în supermarket și vă e lene sa va faceți treaba? E mai ușor sa stați la vorbă, țigări și cafele decât să vă îngrijiți de magazin? RESPECTATI CUMPARATORII!
@RoxanaEne-kl1fv
@RoxanaEne-kl1fv 10 ай бұрын
@@gabrielc3955 Comentariu/răspuns la fel de nesimţit precum comportamentul unora dintre clienţi.
@bluerray2k8
@bluerray2k8 10 ай бұрын
Sunt si cumparatori nesimtiti si angajati super nesimtiti...
@adrianboesteanu9617
@adrianboesteanu9617 10 ай бұрын
Salut. De unde achiziționați tricouri de-astea simple și de calitate? Mulțumesc anticipat!
@parsifalos
@parsifalos 10 ай бұрын
editare next level 10 minutes in
@andreipobega3010
@andreipobega3010 10 ай бұрын
😅😅
@OaiaFurioasa
@OaiaFurioasa 10 ай бұрын
Hai o dată că murim aicia 😂😂😂
@bluerray2k8
@bluerray2k8 10 ай бұрын
Acilisa :)))
@florinminzat9817
@florinminzat9817 10 ай бұрын
Top
@ioancucu445
@ioancucu445 10 ай бұрын
Super emisiune, bravo! Parerea mea este ca e in regula sa mananci cateva tablete de ciocolata sau sa iesi cu copiii la o inghetata o data pe saptamana, in restul zilelor fructe. Nu trebuie sa fim chiar asa rigizi. Daca e cu masura e bine, zic eu. Oricum fara mizeriile alea de Kubeti :)))))
@AndraFl
@AndraFl 10 ай бұрын
Multumim
@cristidragomir9959
@cristidragomir9959 10 ай бұрын
Iar apropo de cafea de specialitate si cafenele care vand asa ceva, noi astia mai neinvatati, mai de jos asa, cum ne dam seama ca nu e din aia cum spui tu Dragos, '' zeama de cenusa'' bagata pe gat de cei de acolo ca cafea de specialitate?
@TheMishurock20
@TheMishurock20 10 ай бұрын
Asteptam sa faca Dragos un video sau o serie video in care sa ia fiecare firma de cafea care se vinde la noi, cu sursele de provenienta, moduri de prajire.
@incrosnatuvlad1366
@incrosnatuvlad1366 10 ай бұрын
Bun episod. Ca idee de ce reclame sa luati la ture in viitor ar fi alea din 2020-2021 cu "sunt mama, sunt medic, si ma vaccinez" sau cu acele care shimba sangele. Nu pot fi mai specific din cauza setarilor youtube care imi sterg comentariul daca sunt prea explicit.
@bogdanc105
@bogdanc105 10 ай бұрын
16:00 Ascultând emisiunea mi-am dat seama ca ar fi nevoie de un centru de'zaharisare, unde sa meargă acele persoane care nu pot scoate din dieta lor zaharul cel de toate zilele 😊
@MihaelaPanaite-iu1wj
@MihaelaPanaite-iu1wj 10 ай бұрын
Ar fi grozav.
@doracsiky
@doracsiky 10 ай бұрын
Se poate face asta de unu/una singur/a, acasa. Pe cuvant! Eu am fost total dependenta de zahar rafinat, dar de 8 luni m-am vindecat. Primele 2 saptamani e un pic mai greu, dar apoi, cand vezi ce bine ti-e fara, vei ajunge sa te gandesti la zahar ca la cocaina, si nu-ti mai trebuie! Iar ca bonus, slabesti cam 1kg pe luna. Da, mananc si dulce, dar intotdeauna din fructe, nu rafinat. ( mi-am inventat un amestec din curmale, nuci, cacao si...apa - toate in blender - care este fantastic pe post de desert dupa pranzul de duminica; e ca un piure de castane, dar sanatos!)
@delii3
@delii3 10 ай бұрын
M-am gandit si eu la asta. Ar fi ceva
@Daniel-tj3yp
@Daniel-tj3yp 10 ай бұрын
Un deliciu...excelenta ediție !!!🎉🎉🎉🎉
@razvanvosloban569
@razvanvosloban569 10 ай бұрын
Imi place emisiunea asta si vezi ca pe eticheta e in ordine descrescătoare a cantității
@georgianamoraru9480
@georgianamoraru9480 10 ай бұрын
Cea mai bună emisiune!
@edwardgrosu1623
@edwardgrosu1623 10 ай бұрын
Dragule super! Sunt about la toate canalle dv dar pt CCR chisr pun bani ! Sa traiti va urmaresc din Canada 😊
@christiantroy8833
@christiantroy8833 10 ай бұрын
CNA, PNL, PSD aceeasi mizerie! Wow, rimeaza la fel 😃
@ManisFlyingCircus
@ManisFlyingCircus 10 ай бұрын
Salut. Ca de obicei, un episod fain. Faza cu "vânătoarea de ciocolata" vine din State, ca la ei e tradițional sa cauți oua de ciocolata ascunse pe peste tot de paste. Reclama, mai mult ca sigur, a fost preluata din State si tradusa / localizata si cam atât. Nu a stat nimeni sa se gândească daca la noi are sau nu sens.
@gabrieladanciu190
@gabrieladanciu190 10 ай бұрын
Am citit și eu, cu ceva vreme în urmă (la insistențele fetiței mele care-și dorea acele produse pe care, probabil, le-a văzut in reclamele de la tv), eticheta la crutoanele acelea nenorocirile și m-am îngrozit de pomelnicul nesfârșit ... Bineînțeles că nu am cumpărat așa ceva. Că doar nu-mi pierd timpul ascultând povetele lui Pătraru de atâta amar de vreme, nuuuuu? 🤔
@Locoxrust
@Locoxrust 10 ай бұрын
Felicitari❤
@vladiluc4957
@vladiluc4957 10 ай бұрын
Lidl sau Kaufland e tot o lae. Aparțin ambele de același patron.
Nastya and balloon challenge
00:23
Nastya
Рет қаралды 57 МЛН
HAH Chaos in the Bathroom 🚽✨ Smart Tools for the Throne 😜
00:49
123 GO! Kevin
Рет қаралды 13 МЛН
An Unknown Ending💪
00:49
ISSEI / いっせい
Рет қаралды 51 МЛН
Pericolele majore ale statului jos | Starea Sănătății
41:56
Starea Sănătății
Рет қаралды 49 М.
Iluzia democrației americane
1:22:30
Zaiafet
Рет қаралды 93 М.
Nastya and balloon challenge
00:23
Nastya
Рет қаралды 57 МЛН